O picatura de roua se rostogoleste bland pe trupul unei frunze ce pare adormita. Soarele se rasfrange zambitor in urmele lasate de ploaie pe asfaltul gol si trist. In aer se simte mirosul proaspat al diminetii.. se aud rasete insa strada ramane pustie, goala si supla. Pare vulneralbila... oare cine e acum afara sa asculte povestile pasarilor, sa le priveasca tandretea..? Cine se bucura de mangaierea vantului sau priveste nuantele vesele ale cerului?
Deschid fereastra si imi las obrajii alintati de calda adiere. In fata-mi se intinde, umeda, gradina, cu florile-i proaspete. Parfumul lor se lasa purtat de vant pana in mansada mea.. vrand parca sa ma inspire, si nu  sa se lase inspirat. De ce acest inceput de vara, in loc sa ma umple de viata, ma posomoraste? Poate pentru ca inca nu l-am simtit in profunzime. Nu i-am privit luna dominanta si nici nu i-am admirat vitalitatea. Nu m-am bucurat cu adevarat de zilele-i insorite si nu i-am simtit apele calde. Nu am lasat ploaia sa-mi strapunga trupul ci am fugit de ea..

Ce viata minunata duce un om care se bucura din plin de fiecare moment al vietii, un om caruia nu ii este frica sa spuna ceea ce simte si nu sufera din cauza unei toamne triste. Dar ce fel de om este acela? Unii ar spune ca nu este om, altii ca e noncomformist. Insa un lucru e sigur: acel om este fericit. Ce ar fi sa devenim cu totii acel om?

As vrea sa alerg catre tine, sa te strang in brate si sa nu iti dau drumul niciodata.. Nimeni nu ma face sa zambesc in felul cum o faci tu!