Agonie

Moartea? O fata
Ce nu iti spune
Cand vine,
Cand pleaca..

Cu mainile-i reci te-apuca
Te trece-un fior de duca.
Izbit esti parca
De stancile mari-nspumate
Cu trupul rece, de gheata.
Pacatele toate-adunate
Iti trec atunci prin minte.
O, vai ! Jalnic-aducere-aminte!

Apoi vei cadea,
Impreuna cu ea.
Tu si moartea ta.

Iar cei ce te stiu,
De mila vor plange
Si lacrimi vor curge,
Dar focul nu vor stinge.
Focul de jos-
Foc nemilos.

Iar tu din ars nu vei-ceta
Cai-te-vei omule-atunci.
Atunci cand nici marea, nici gheata nicicum
Nu te vor stinge-ndeajuns.

Nici lacrimi, nici rugi, nici ploi de porunci
Nu vor schimba nimic.
Nimic din lumea ce-o sti  tu acum
Nu va avea izbanzi.

Numai Divina Lumina de Sus
Te mantuie, te iarta,
Numa-n aceea sa crezi de acum,
Numai aceea-i cea dreapta.

Iar viata? Gradina intinsa cu flori,
Cu cantece, laude, fluturi,
Cu ingeri, fantasme si, chiar in mijloc,
Cu Cel ce pe tine te iarta.